Am terminat cartea cu anii magici, mi-a plăcut, e relaxată într-un sens pe care nu îl percepi decât dacă ai citit (sau măcar încercat să citești) și literatură de specialitate mai prescriptivă, că doar de aia e de specialitate. Cel mai mult mi-a plăcut că nu te învață nimic. Oroare! veți spune. Mda.. poate.. Sau poate că îți prezintă niște extreme indezirabile și te lasă să gândești cu capul tău care e calea dintre ele. Preferabil ca atunci când gândești cu capul tău el să nu fie gol și să fie de față, ca să zic așa.

E o carte care te poate ajuta să nu faci din țânțar armăsar, deși unii din țânțarii prezentați acolo mie mi se păreau pretty big, dar nu asta contează. Nu contează câtă dreptate ai, sau câtă crezi că ai, sau câte rețete ai urmat, sau câte cărți ai citit. In the end contează două lucruri: cât de mult îți iubești copilul și cât de sănătos ești la cap. Având în vedere că majoritatea dintre noi nu îndeplinim condiția 2, atunci da, contează și celelalte.

Dar eu nu vreau să am dreptate. Vreau să fiu liniștită cu mine. Cred că ăsta e cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru copilul meu. Posibil singurul care contează.