Nu prea au fost vesele posturile mele din ultima vreme, iar ăsta nu va fi cu siguranță o excepție.

O idee care a apărut în multe din cărțile pe care le tot împrăștii pe lângă mine este că ne petrecem o mare parte din timp criticându-i pe cei apropiați, oricât de lipsit de sens ar putea să pară acest lucru. ”Iar ți-ai lăsat lucrurile aiurea!”, ”Da de ce dai drumul la aer condiționat, vrei să ne uscăm plătind curentul?”, ”Nu te duce acolo, o să te arzi / lovești / cazi / răcești etc” (exemple fictive, după cum vă închipuiați). Desigur, nu ne-am permite să criticăm străinii pentru că ei nu sunt dependenți de noi, pot să se întoarcă pe călcâie și să plece, ba mai mult, să spună și altora ce persoane dezagreabile suntem. Ce apropiați au, în schimb, un mare avantaj: ne pot critica și ei pe noi. De unde atâta critică? Și, mai ales, de ce?

Citeam într-o carte despre stima de sine că unul din motivele sinuciderilor este o încercare disperată de revalorizare, pentru că n-o să auziți la înmormântarea cuiva discursuri de genul ”Era un leneș îngrozitor, pierdea toate lucrurile pe care punea mâna, nu era în stare să pună un ban deoparte și și-a ratat și studiile.” Deși la noi nu e chiar ca în filme, nu ține nimeni un discurs despre tine după ce mori, avantajul ulterior e că habar nu ai și îți poți închipui orice,  dacă nu discursuri elogioase, cel puțin o suferință cruntă. Îmi amintesc o scenă dintr-un film în care un personaj nu tocmai pozitiv moare iar discursul pe care îl capătă este despre cât de bun părinte era, cât de bun coleg, ce persoană generoasă și minunată, deși el era oricum numai așa nu. Nu cred totuși că asta contează foarte multe, poate chiar compensează pentru toate criticile pe care le primim în timpul vieții și pe care le vedem ca fiind la fel de (ne)adevărate.

Orice nenorocire poate fi transformată în circ și ăsta e un mecanism de a o gestiona fără să ne deprimăm prea tare. Dar e și un mod de a evita să ne gândim la lucrurile grave și serioase care au prostul obicei de a ne pocni peste ochi tocmai când credeam că am avut succes în a le dosi sub preș.