Ideea asta poate fi văzută în același timp ca o acuzație dar și ca o soluție. Prima interpretare bănuiesc că e evidentă, deci nu voi insista asupra ei. A doua interpretare (a mea, nu a autorului) e oarecum paradoxală: dacă vrei să ai mai mult control, trebuie să ai mai puțin control. Adică să nu te mai încrâncenezi, să nu-ți mai închipui că relația trebuie păstrată cu orice preț. Cu alte cuvinte, să-ți pese mai puțin. În acest fel, te poți detașa și poți căpăta o perspectivă mai bună asupra lucrurilor.
Să luăm de exemplu relația cu bona. Mă gândesc să îi spun a nu știu câta oară să spele biberoanele mai bine, dar mi-e teamă că o să plece dacă o bat prea mult la cap cu asta (printre multe altele, desigur). Încerc din răsputeri să îmi pese mai puțin, să-mi spun că e criză și nu mai sunt locuri de muncă pe toate drumurile și e interesul ei să rămân. Însă pe de altă parte știu persoane terorizate de bonele lor, care nu stau 2 min peste program, vor să plece devreme, să nu facă nici aia nici aia și parcă nu îți vine să te cerți cu ea când îi lași copilul în grijă, așa cum n-ai mai mânca într-un loc după ce te-ai certat cu chelnerul.
Grea dilemă.. Sau poate despic eu firul în mai multe decât e cazul..
Cartescu 