Cu fericirea

Asta e cartea. Am citit o parte din ea și am următoarele impresii:

1. Nu, nu e ca un roman polițist, cum zicea cine a scris review-ul în Psychologies. Mai citește, dragă, și tu un roman polițist, că nu prea mai știi cum arată pe dinăuntru!

2. Zilele trecute m-am străduit profund să scriu o lucrare pentru doctorat cu un anumit număr de cuvinte dar cumva reușisem să spun ce aveam de spus mai repede și nu știam ce să mai fac. Am fost profund invidioasă pe autoarea cu fericirea că ajunsesem la pagina 100 și îmi zbârnâia în cap senzația că nu sunt decât 3 idei pe care a reușit să le spună în mii și mii și mii de cuvinte fără să pară prea tare că s-a repetat.

3. Traducătoarea trebuie dată afară. Nu numai că e superficială și nu știe engleză, dar nu știe nici română. Ca atâtea altele. Sau poate e tot ea, cu multe victime. Păcat.

Promit solemn și jur pe cravata roșie că o să scriu mai des, mai ales că și acolo, în carte, așa scrie să fac, în orice caz azi sunt în genul de dispoziție în care nu aș mai folosi nici un semn de punctuație, doar provizoriu, sau cel puțin punctul l-aș trimite în concediu o vreme, să lase lucrurile să curgă, să se întâmple, să nu se termine. Dacă ăsta ar fi un dialog aș răspunde că nu se termină, e doar o etapă bla bla, nu prea am chef acum de etape, am chef să aberez fără nici o temă impusă. Mâine mă apuc să caut bloguri de oameni care știu să scrie. Mi-am mai făcut și eu unul, dar e din categoria serios, că ăsta cu cărți, mă înțelegeți, e for fun. Aiureli..