Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze

Am împrumutat cartea de la o prietenă, eram curioasă. Mi s-a părut că autoarea / personajul principal este o femeie  normală, ceea ce m-a surprins. M-a surprins şi faptul că m-a surprins, iar dacă mai puteţi urma acest raţionament, acest lucru nu a fost deloc surprinzător ci mai degrabă liniştitor.

E o carte uşurică, nu îşi propune să rezolve marile dileme ale vieţii, dar puţine din cărţile care îşi propun mai şi reuşesc.

Nu mă simt foarte inspirată azi, e ciudat că nu am un waiting list de cărţi, citesc un Terry Pratchett dar fără prea mare entuziasm.. O să fie şi zile mai vesele..

Paulo Coelho, fratele pierdut al lui Pavel Coruţ

Ingrediente:

– un număr oarecare de femei, cel puţin una foarte frumoasă

– câteva crime (care par aleatoare şi neconectate, dar, din păcate, nu şi pentru cititor, care ştie din prima cine, ce şi cum, nici un mister aici)

– un cadru glamoros (Cannes, fotomodele, miliardari ruşi, şeici arabi etc)

– o conspiraţie universală (la Coruţ erau bubulii, aici e Superclasa, termen înregistrat, m-am cocoşat de râs)

– 24 de ore (adică se întâmplă repede, are ritm alert)

– Google (din loc în loc e câte o paranteză în care îţi explică diverse „dedesubturi” ale modei, lumii interlope etc, cam cum erau textele scrise cu fonturi mici în cărţile de istorie din care aflai cu ce meşteşuguri se mai îndeletniceau vizigoţii în timpul liber)

Am aflat din alte părţi că această carte este o „necruţătoare” critică a unei lumi în care s-a petrecut o „disoluţie a valorilor”. Probabil. Mie mi s-a părut uşurică şi nelegată şi cam tărăgănată pentru ceva ce se petrece în 24 de ore.

Am văzut zilele trecute un thriller pentru tocilari, după cum este caracterizat pe IMDB, The Oxford Murders. Pe lângă faptul că distribuţia este, în afară de John Hurt, total ratată, filmul mai are şi alte suferinţe subtile. Deşi are şi el toate ingredientele necesare: întorsături de situaţie, intrigă, crimele de rigoare (că doar le-au anunţat din titlu), amoruri, filosofie şi matematică (ştiu, ştiu, majoritatea oamenilor se pot lipsi de acest ingredient), personaje dickensiene, decor englezesc, coloană sonoră decentă, surori medicale cu spaghete pe ele, porţia de porno-horror dezgustător pentru admiratorii genului (eu nu sunt, probabil se cheamă altfel, dar nu stăpânesc terminologia), totuşi filmul nu s-a legat. A fost ca atunci când vezi o scenă cu bătaie, dar ştii că zgomotul care se aude nu e mandibula pocnind, ci un lemn lovit cu cărămida de un băiat în afara cadrului, dacă filmul e mai vechi, sau un sunet sintetizat şi adăugat în post-producţie, dacă e mai nou..

Şi într-un caz şi în celălalt, cred că este o problemă de grup ţintă. Nu eu eram destinatara filmului, şi nici a cărţii. Dar mi-a plăcut 11 minute. Şi Veronika..