O surpriză înainte de Crăciun

Am citit Gog în liceu, mi-a împrumutat-o o prietenă. A fost una din cărţile pe care nu le-am uitat. Am căutat-o să o cumpăr, vroiam s-o recitesc, dar nu am dat de ea. Am întors netu pe dos şi am constatat că erau atât de puţine referinţe despre ea, încât am început să mă îndoiesc că există.

Azi intrasem în librăria mea din Titan să cumpăr nişte cadouri şi am dat cu ochii de ea. Nu mi-a venit să cred. Aproape mă convinsesem că mi-am închipuit că am citit această carte, poate o confund cu altceva, iar dacă ea chiar există probabil e una obscură pentru că altfel ar fi republicat-o cineva până acum.

Am adăugat un zâmbet zilei de azi. Chiar dacă noi uităm cine am fost şi ne închipuim că întotdeauna am arătat ca azi, ei bine, nu e decât unul din multele aspecte în care ne înşelăm.

Mi-e cam teamă să o citesc.. Dacă nu-mi mai place?

restul femeilor

Marlene Dietrich, Josephine Baker, Dalida, Lady Diana, Francoise Sagan, Jackie Kennedy, Maria Callas, Edith Piaf, Simone de Beauvoir – am verificat, nu am uitat pe nimeni.

Mă gândeam că o să scriu câte puţin despre fiecare, pe măsură ce citesc, dar nu am timp, că s-au aglomerat sărbătorile peste mine, aşa că o să scriu la grămadă.

Sunt încântată că am citit această carte. Vieţile acestor femei sunt extrem de inteligent povestite iar cartea merită citită fie şi numai pentru asta. Ce deosebire faţă de cuvintele aride ale celeilalte cărţi despre femei celebre pe care am incercat să o citesc mai demult..