Când citesc cărţile lui Kundera îmi apare imaginea unei gări pustii. E spre seară, nu e încă întuneric, dar nici lumina nu mai este veselă, la restaurantul gării sunt feţe de masă pătate şi miroase a mâncare de duzină, dar nu proastă, câţiva oameni, puţini, aşteaptă trenul sau pe cineva făcând lucruri fără nici o importanţă. Gara e veche, fără stil, neîngrijită. Nu ştiu de ce îmi apare imaginea asta, poate e o amintire, poate e o închipuire, în orice caz nu vreau să spun nimic mai profund decât că asta e imaginea care îmi apare. Poate chiar e din vreo poveste de-a lui.
Iubiri caraghioase e o carte pe care, în stilul meu caracteristic, am început-o acum un an şi apoi am lăsat-o. Citisem ceva din ea, dar nu m-a prins prea tare atunci. Acum am reluat-o exact de la pagina la care pusesem ca semn de carte biletul la Bestfest de anul trecut şi am constatat că partea nouă îmi place mai mult decât partea veche. Poate pentru ironia fină etc etc după cum ne învaţă coperta 4 şi vreo câteva comentarii literare găsite aiurea pe net, poate pentru că personajele sunt departe de a fi perfecte. Poate pentru că fiecare iubire e câteodată, iar unele adeseori, caraghioasă, fără ca asta s-o facă mai mult sau mai puţin iubire.
Cartea asta cred că ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toţi cei care vor să intre într-un program de dezintoxicare de basmele tradiţionale despre iubire.
Cât despre perspectiva autorului, citesc pe un alt blog că această carte este despre men and their women. Parţial de acord. Da, bărbaţii au mai multe dimensiuni decât femeile din carte. Dar din prisma „caraghioslâcului” pe care îl aduc în relaţie, cred că stau bine mersi pe picior de egalitate.
Cartescu 