Viaţa ca un script

Am mai spus-o, sunt cam snoabă. Aşa că dacă toată lumea citeşte Murakami, am zis să încerc şi eu, ca să nu mai păţesc ca atunci când tot Bucureştiul era scufundat în literatură sud-americană şi eu insistam naiv şi extremist să citesc Boris Vian. Am intrat într-o librărie, m-am dus la raftul corespunzător şi am ales cartea cea mai subţire şi ieftină (În noapte), gândind eu că dacă tot e să alegi o carte de un scriitor despre care nu ştii decât că este la modă, e şi ăsta un criteriu la fel de bun ca oricare altul.

Şi ca să fie clar unde stă loialitatea mea, pentru că alaltăieri n-am  mai găsit Entre les murs, pe care o începusem zilele trecute (parcă a intrat în pământ, sau poate e după vreun dulap), am hotarât că i-a venit rândul şi lui Murakami.

Ce m-a şocat foarte tare de la primele pagini este că scrie cărţi de parcă ar scrie un script de animaţie. Doamne fereşte ca desenatorul să facă personajului şosete lila în loc de galbene, sau să nu reprezinte corect de câte ori a cerut apă chelneriţei. Poate asta face parte din stilul său şi e ceea ce-i încântă pe cititorii care au bătut din palme entuziasmaţi de câte detalii aparent inutile poate include, dar care sigur au o semnificaţie ascunsă şi, mai ales, japoneză. Însă toată lumea, cu ochii oblici sau nu, aşa scrie scripturile de animaţie, pentru ca noi cei care vedem animaţia să ne scufundăm în atmosferă, fără a fi obligaţi să numărăm câţi mililitri de salivă a extras trombonistul de jazz din trombon. Să numere desenatorul, că de aia e plătit. Şi dialogurile parcă erau desprinse tot dintr-o animaţie, sau mai precis din traducerea ei, pentru că nu ştiu cum sună dialogurile originale în japoneză, dar ştiu că alea traduse prin diverse desene animate sună aşa cum un om în carne şi oase nu ar vorbi în veci.

Dar mi-a plăcut. E surprinzătoare. Şi nu m-a deranjat nici faptul că seamănă cu un script, după cum poate v-au indus în eroare rândurile de mai sus. Am citit pe copertă că are un final surprinzător. Da, în sensul că nu are un final. După ce trece criza, o să-mi mai iau vreo două cărţi de Murakami, să aprofundez subiectul.