Ieri am citit Minciuni pe canapea, a doua carte a lui Irvin D. Yalom, pe care, cu o întârziere de numai vreo 13 ani, Humanitas s-a decis recent să o publice. Am citit prima lui carte, Plânsul lui Nietzsche, când eram în liceu, şi a fost prima mea întâlnire cu psihanaliza. De această a doua carte am aflat dintr-un review publicat în Psychologies, altfel aş fi crezut că Yalom este genul de autor care a scris o carte superbă, a luat premiul pentru ea şi a ieşit fericit la pensie.

Despre carte acum. Poate e şi diferenţa de ani (ai mei) dintre prima lectură a unei cărţi a lui Yalom şi aceasta de acum, dar cele două nu mi s-au părut din acelaşi registru. Oricum, faptul că nu am putut să o las din mână şi am terminat-o într-o zi spune că romanul este, cel puţin, captivant. Mie cartea asta mi-a dat o zi de vacanţă.