Lună: mai 2009

Cărţi de unică folosinţă

Deşi când eram în şcoală mă simţeam cultural superioară colegei care citea Sandra Brown sub bancă, la toate orele, indiferent de sezon, mai cred şi că dacă o carte s-a impiedicat de tine sau tu de ea, merită să-i acorzi măcar o privire, macar cât să decizi dacă îţi semnezi numele pe ea, sau mai degrabă te prefaci că a uitat-o la tine o rudă îndepărtată şi nu ai apucat să scapi de ea.

Acum o vreme, împinsă de o pornire pe care n-am mai simţit-o până şi de atunci, am trimis un talon dintr-o revistă, talon care spunea că poţi câştiga un pachet de cărţi, între care se afla una pe care chiar mi-o doream. Nu credeam că voi câştiga ceva, dar într-o săptămână eram chemată la sediul revistei X să ridic pachetul. Scurtând povestea, în pachet am găsit pe lângă cartea pe care mi-o doream, o seamă de altele pe care le-am pus într-o cutie şi am uitat de ele.

Până acum, când m-am hotărât că nu voi fi lovită prompt de trăsnet dacă arunc o carte şi nici nu voi avea ghinion şapte ani. Aşa că, dacă o carte nu-mi spune nimic o să o duc în pădure şi o s-o las acolo s-o găsească cineva care are nevoie de ea, sau, dacă nu, să intre singură în circuitul natural. Metaforic, desigur.

Impricinatele sunt doua carticele de Spencer Johnson, celebrul autor despre mutatul branzei. Una este Mama la minut, alta este DA sau NU, Ghidul deciziilor eficiente. Într-adevăr, cine n-ar vrea să fie mamă la minut? Şi, atenţie, „DA sau NU” este trademark  :D. Dar să fim serioşi. Dacă putem. Am frunzărit un pic ambele broşurici şi am concluzionat următoarele:

1. Lucrurile scrise acolo nu sunt nişte prostii. Sunt chestii de bun simţ care se învaţă la orice training de leadership, comunicare, rezolvare de probleme, luarea deciziilor, etc.

2. Povestioarele care învelesc aceste idei ca să le facă mai digerabile au un iz pregnant de pâine mestecată.

3. E trist că e nevoie de aşa ceva. Cărţile astea şi altele asemănătoare au avut un succes nebun. Este clar că oamenilor le folosesc ideile de acolo, în forma în care sunt acolo. De discutat lucrul ăsta într-un post ulterior.

4. Eu nu mă semnez pe ele, că sunt snoabă, d-aia! La reciclat!

Morală cu forţa

E greu să scrii după ce ai făcut pauză.. Zilele astea am tot încercat să termin cartea de Ileana Vulpescu, dar nu am reuşit. Nu cred că îmi mai place aşa de tare, poate nu e acum momentul pentru ea. Personajele desemnate ca perfecte dpdv moral nu mă atrag. În plus, aş prefera să le pun eu această etichetă, nu să-mi fie servită, mai mult sau mai puţin subtil. Era o vreme când dacă nu-mi plăcea o carte, mă forţam să o termin ca pe o doctorie amară pe care închizi ochii şi o iei că să scapi de ea şi pentru că speri că,  într-un fel sau altul, îţi va face bine. Dar, aşa cum nu ai întotdeauna chef nici de somon afumat, poate nu ţi-a placut pentru că nu era momentul ei. Şi atunci, de ce s-o chinui până o dau gata când pot s-o las, şi să sper că într-o zi o sa ne potrivim. Sau nu.